monitorulcj.ro Menu
Economie

Gheţea: Dobânzile la creditele în lei ar putea să scadă anul viitor

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, se aşteaptă ca anul viitor să scadă dobânzile la depozitele şi creditele în lei, menţionând că în această perioadă unele bănci au redus ratele, iar altele merg pe niveluri mai înalte.

 

„Avem în acest moment, în ceea ce priveşte economisirea, o situaţie puţin diferită faţă de cea cu care eram obişnuiţi, şi anume faptul că băncile mergeau cam în aceeaşi direcţie cu schimbarea dobânzilor la depozite. Cam toată lumea se ducea la un moment dat în creştere sau în scădere. Acum a apărut, în mod firesc, o oarecare separare, în sensul că în timp ce unele bănci au redus dobânzile, altele au preferat să rămână la niveluri mai înalte şi chiar negociază, să spunem, dobânzi mai înalte”, a spus Gheţea, citat de Mediafax.El a afirmat că este normal să existe un anumit interes pentru depozitele locale în contextul actualei conjuncturi internaţionale şi în condiţiile în care unele bănci europene au menţionat „mai direct, mai indirect” că subsidiarele lor vor trebui să se descurce cu resursele locale.

„Eu cred că pentru anul 2012 vom asista la o reducere a dobânzilor la depozite, şi pe acest fond, şi o reducere a dobânzilor la creditare”, a spus Gheţea.Reprezentantul ARB a adăugat că, în opinia sa, şi BNR „va face nişte paşi” în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară şi mai ales în privinţa nivelului rezervelor minime obligatorii. Gheţea a precizat că se referă la scăderea dobânzilor în lei, nu în valută.