monitorulcj.ro Menu
Economie

Deficit de peste 4,2 miliarde euro al balanţei de plăţi în 11 luni

Contul curent al balanţei de plăţi a României avea un deficit de 4,230 miliarde euro, la 30 noiembrie 2011, în scădere cu 6,6 la sută, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, informează Banca Naţională.

 

Reducerea deficitului s-a datorat, în principal, scăderii deficitului balanţei comerciale cu 11,7 la sută.În perioada ianuarie - noiembrie 2011, contul curent a fost finanţat în proporţie de 38,7 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1,639 miliarde euro (în scădere cu 36 la sută faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2010), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,199 miliarde euro, iar creditele intragrup au totalizat 440 milioane euro.Datoria externă pe termen mediu şi lung era de 75,344 miliarde euro, la 30 noiembrie 2011 (77,8 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,3 la sută faţă de 31 decembrie 2010.Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 30 noiembrie 2011, nivelul de 21,542 miliarde euro (22,2 la sută din total datorie externă), mai mare cu 10,2 la sută, faţă de 31 decembrie 2010.Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 26,1 la sută, în perioada ianuarie-noiembrie 2011, comparativ cu 33,4 la sută în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,4 luni de importuri de bunuri şi servicii, la 30 noiembrie 2011, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2010.