monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Oficial, ne merge mai rău

Optimismul guvernanților privind evoluția economiei din acest an a primit un scurt duș rece din partea Comisiei Naționale de Prognoză.

Dolarul a crescut cu un ban

Evoluția leului a fost una liniștită în ton cu ceea ce s-a petrecut în ședințele precedente, notabilă fiind consolidarea dolarului peste pragul de 4 lei, ca o consecință a încrederii arătate de președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, față de menținerea economiei SUA pe o direcție pozitivă.

Ușoară creștere a euro, scădere a dolarului

Leul a avut o evoluție ușor descendentă față de euro, decuplându-se astfel de la parcursul celorlalte monede din regiune, dar s-a întărit comparativ cu dolarul, în timp ce indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor patru ani.

La Cluj sunt cei mai bogați pensionari

Ca mai mare valoare a îndemnizației suportate de bugetul de stat în cazul pensionarilor din sistemul public a fost înregistrată la Cluj.

Toamna se numără bobocii, iar vara evenimentele. Cum sunt influențate prețurile chiriilor din Cluj-Napoca

În prima jumătate a anului 2018 se poate observa o creștere a prețurilor de închiriere a apartamentelor față de media anilor precedenți, potrivit unui studiu. Mănăștur și Grigorescu rămân în continuare cele mai accesibile zone pentru studenți. Evenimentele socio-culturale ce au loc la Cluj-Napoca și în împrejurimi au efecte asupra prețurilor de închiriere pe perioada verii

Euro la minimul ultimelor trei săptămâni

Reducerea aversiunii față de risc a permis monedelor din regiune, inclusiv leului, să se aprecieze. Calmul din piața valutară s-a răsfrânt și asupra segmentului monetar, acolo unde indicii ROBOR au stagnat.