Revizuirea pe plus, de la 2,6 la 2,9%, a creșterii economiei americane în ultimul trimestru din 2017, a înmulțit plasamentele în dolari și reducerea celor în monedele de la marginea zonei euro.
Ieșită din iarnă ciuruită, rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi are toate șansele să rămână așa căci nu există bani de reparații. Ar fi nevoie de 4 miliarde de euro însă în bugetul companiei de drumuri sunt doar 800 de milioane de euro, susține ministrul Transporturilor, Lucian Șova.
Supraaglomerarea Bucureştiului, dorinţa companiilor de a se extinde şi către alte mari oraşe din ţară atrase fiind de costurile mai reduse şi nu în ultimul rând de infrastructura mai bine dezvoltată, va face din Timişoara sau Cluj-Napoca, dar şi Iaşi viitoare oraşe-magnet ale României, astfel încât creşterea să nu mai fie monopolizată numai de Capitală, scrie Ziarul Financiar.
Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda, finalizat în proporţie de 99%, a început să se crape pe margini într-o zonă cu alunecare de taluz, conform unor imagini realizate pe şantier. Şeful firmei constructoare spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.
După două zile în care cursul monedei unice a scăzut cu peste 1,5 bani, ieri leul s-a decuplat de celelalte monede de la marginea zonei euro, în contextul unei creșteri a cererii comerciale și a pozițiilor de protecție luate de investitori înainte de sărbătorirea Paștelui de către catolici.
Ministerul Finanţelor a publicat marţi un proiect normativ prin care vor scădea accizele la motorina utilizată în transporturile cu camioane mai grele de 7,5 tone şi în transporturile de pasageri în microbuze, autobuze şi autocare.
Declaraţia unică privind veniturile şi CAS ale persoanelor fizice se va putea depune online după data de 16 mai, iar „de la finalul lunii iunie” plăţile obligaţiilor către bugetul de stat se vor putea face la unităţile locale ale CEC Bank, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Situat în apropierea stadionului Cluj Arena, a Sălii Polivalente și a celor mai importante obiective turistice din Cluj-Napoca, Hotelul Platinia, cel mai nou hotel de 5 stele din Transilvania, oferă tuturor oaspeților săi o experiență autentică a luxului.