monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Euro s-a oprit, pentru un timp, la 4,66 lei

Evoluția leului din perioada analizată a fost de ușoară depreciere față de euro, care a testat constant depășirea pragului de 4,66, în timp ce media dolarului a scăzut iar cea a francului elvețian a crescut.

Prima Casă: Fondurile sunt în scădere, dar programul va continua

Directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu, a declarat, miercuri, la Timişoara, că fondurile alocate programului “Prima Casă” sunt în scădere, dar acesta va mai funcţiona câţiva ani, fiind lansat spre deblocarea creditelor pentru achiziţia de locuinţe.

ANALIZĂ. Euro urcă încet spre 4,66 lei

Evoluția depreciativă a monedelor emergente, conturată la nivelul întregii regiuni, și-a pus amprenta asupra leului, care a continuat să se deprecieze față de euro.