monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Euro a alunecat spre 4,65 lei

Acceptarea de către președintele Iohannis a unui nou premier PSD-ALDE a detensionat situația negativă din piața valutară dar și marcările de profit au permis leului să se aprecieze comparativ cu euro.

Euro rămâne aproape de 4,66 lei

Prezentarea rapidă de către PSD-ALDE a unei propuneri de premier a temperat într-o anumită măsură starea de nervozitate din piața valutară, astfel că leul s-a putut aprecia modest comparativ cu principalele valute, preluând o tendință care s-a manifestat în plan regional.

PSD își respectă programul: Euro la un nou maxim istoric!

Noua criză din sânul PSD, încheiată prin retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose și demisia acestuia din funcția de premier, a crescut temerile investitorilor în privința evoluției leului astfel că acesta s-a depreciat comparativ cu principalele valute, chiar dacă la nivel regional se înregistra o apreciere a monedelor emergente.

ANALIZĂ. Dolarul a coborât la minimul ultimilor trei ani

Leul s-a apreciat față de principalele valute, cea mai mare scădere, de aproape șase bani, fiind înregistrată de dolar, în ciuda tensiunilor existente în cadrul conducerii PSD, care ar putea aduce demisia premierului Tudose.