monitorulcj.ro Menu

Vineri seară euro a urcat aproape de 4,6 lei

Vineri seară euro a urcat aproape de 4,6 lei
Minivacanța de Rusalii nu a fost de bun augur pentru moneda națională al cărei raport față de euro a urcat vineri seară până la 4,591 lei, valoare care se mai înregistra în urmă cu cinci ani.

Colocvii juridice la BNR, sucursala Cluj

Banca Naţională a României, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, organizează colocviul cu tema „Rolul şi comportamentul instituţiilor de credit în cazul insolvenţei întreprinderilor în dificultate. Probleme actuale de guvernanţă bancară”.

Euro a crescut luna trecută cu 3,7 bani

Euro a crescut luna trecută cu 3,7 bani
Politicile fiscale și salariale ale guvernului Grindeanu îngrijorează tot mai mult investitorii, după ce Comisia Europeană și FMI au atenționat ca există riscul depășirii deficitului bugetar pe anul în curs și cel viitor.

Leul a pierdut contactul cu monedele din regiune

Leul a pierdut contactul cu monedele din regiune
Criticile adresate guvernului PSD-ALDE de Comisia Europeană sau, cel mai recent, FMI își pun amprenta asupra evoluției monedei naționale care de câteva săptămani a pierdut contactul cu celelalte monede din regiune, care au o tendință netă de apreciere.