Localnicii din județul Cluj ar putea avea toate drumurile județene asfaltate până la finalul anului 2021.
Aproape jumătate dintre angajații HoReCa au intrat în șomaj tehnic, după ce mai multe județe au trecut de 3 la mia de locuitori.
În plină criză sanitară, ministrul Finanțelor Publice a vorbit despre dobânzile împrumuturilor care ar putea să scadă în perioada următoare.
Statul va majora ajutorul social începând cu anul 2021! Majorarea va fi făcută în trei etape. La ce sumă de bani va ajunge?
Comisia Europeană a propus stabilirea unor salarii minime adecvate în toate statele membre, având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm.
Blue Air oferă 50% discount la toate zborurile la care se efectuează rezervări astăzi, 27 octombrie.
Cererea pentru case a crescut cu peste 50% în ultimele luni de pandemie, potrivit unei analize realizate de cei de la RE/MAX.
Românii ar putea beneficia de un nou tip de pensie.Veniturile ar putea fi realizate ca un bonus la salariu, acordat de către patroni angajaților lor. Care sunt condițiile pentru a putea încasa această pensie?