monitorulcj.ro Menu

Brânzeturile produse în fabrica de la Ţaga ajung pe piaţa clujeană

Fabrica de brânzeturi de la Ţaga, redeschisă de Cooperativa Someş-Arieş în colaborare cu AgroTransilvania Cluster, produce și distribuie produsele sub marcă proprie sau sub mărcile deţinute de Fiesland Campina prin intermediul membrilor AgroTransilvania Cluster. Este vorba despre brânzeturile Moeciu, Bobâlna, Produs de Ţaga, Fizeş şi Năsal.

Cum poate un român să îngheţe cursul la care a luat creditul

Decizia Tribunalului Bucureşti care obligă o bancă să „îngheţe” cursul leu-franc elveţian la valoarea din momentul semnării contractului, în cazul unui client care a dat în judecată banca, este un precedent şi pentru alte credite la alte bănci, afirmă avocatul Codruţ Avram, cel care a câştigat procesul.

Contractul cu noul investitor de la Jucu a fost semnat. Matthias Thomas Henke, preşedintele Henschel, explică de ce a ales Clujul

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a semnat marţi, contractul cu un nou investitor străin care se va loca în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu. Este vorba despre societatea germană Henschel GmbH, societate cu o tradiţie de peste 200 de ani pe piaţa din Germania, specializată în fabricarea elementelor mecanice de transmisie pentru maşinile pe şine - tramvai, metrou, tren.

Judeţul Cluj a negociat 6 luni cu noul investitor din Parcul Industrial Tetarom de la Jucu. Cum l-au convins să aleagă Clujul în detrimentul Braşovului sau Sibiului

sursa foto infohale.ro
Societatea germană Henschel GmbH va investi 10 milioane de euro în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu şi va crea în primă fază 40 de noi locuri de muncă. Directorul Tetarom, Viorel Găvrea, a declarat marţi că autorităţile judeţene sunt în discuţii de cel puţin şase luni pentru aducerea acestui investitor şi că cea mai tare competiţie a fost cu Braşovul şi cu Sibiul.

(P) Claudia Sandu, director CertAsig Cluj: „Pentru companii, asigurarea potrivită este atât o plasă de siguranță, cât și un catalizator al dezvoltării”

O experiență de 20 de ani în asigurări, un parcurs profesional care a purtat-o prin câteva dintre cele mai mari firme de asigurări din România și a pus-o față în față cu oameni de afaceri din zeci de domenii, o carieră solidă construită în timp – iată atuu-rile Claudiei Sandu, care conduce de peste 4 ani operațiunile din Cluj ale companiei de asigurări CertAsig.