monitorulcj.ro Menu

Taximetriştii vor elibera un bon fiscal şi pentru bacşişul primit de la client

Aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Leul recuperează o parte din pierderi

Reducerea ușoară a incertitudinilor legate de menținerea Greciei în zona euro și revenirea zvonurilor privind întârzierea spre iarnă a momentului în care Rezerva Federală americană va majora dobânzile din SUA, au creat cadrul pentru o ședință mai calmă pentru leu, care s-a depreciat consistent acum două zile față de principalele valute.

Finanţele din Grecia depreciază leul

Expunerea economiei la criza financiară cu care se confruntă Atena, datorită numeroaselor sucursale deschise în România de băncile greceşti, are un efect negativ asupra leului, care s-a depreciat ieri în faţa principalelor valute, în contrast cu celalalte monede din regiune.

TVA pentru apa potabilă ar putea să scadă

O propunere formulată de social-democraţi și discutată la Ministerele Finanţelor şi Mediului este cea a scăderii TVA la 9% pentru apa potabilă, de la robinet, pentru cinci metri cubi de apă folosiți lunar de o familie.