monitorulcj.ro Menu

Cu cine va concura Tetapolis?

Viorel Găvrea, directorul Tetarom
Doar anul acesta au fost anunţate două noi parcuri ştiinţifice în ţară, care ar putea concura cu proiectul Tetapolis.

Guvernul a aprobat proiectul de lege de reducere a CAS

Proiectul legii de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, a fost aprobat miercuri, de Guvern şi va fi trimis la Parlament, au declarat surse oficiale.

Chinezii vor să investească în Cluj Innovation City

Chinezii vor să investească în Cluj Innovation City
Primarul Emil Boc a fost recent într-o vizită oficială în China, în orașul Ningbo, după ce într-o ședință de Consiliu Local din luna mai a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care cele două orașe au semnat un acord.

Continuă deprecierea leului

Leul s-a depreciat pentru a treia zi consecutivă, cursul euro crescând de la 4,3993 la 4,4049 lei, aproape 1,5 bani mai sus faţă de minimul ultimelor zece luni şi jumătate, de 4,3912 lei, atins în 12 iunie

Firmele vor putea plăti taxele locale online până la finalul acestui an

Firmele vor putea plăti taxele locale online până la finalul acestui an
Firmele vor putea plăti taxele şi impozitele locale online pe platforma ghiseul.ro, ca urmare a extinderii Sistemului Naţional Electronic de Plată Online (SNEP) a taxelor şi impozitelor şi pentru persoane juridice, a declarat Delia Popescu, preşedintele Agenţiei pentru Agenda Digitală a României.

(P) Compania de Apă ARIEȘ despre beneficiile sistemului SCADA

„Compania de Apă ARIEȘ în primul rând are ca obiective oferirea unor servicii de înaltă calitate cetățenilor pe care îi deservește și nu-s puțini, peste 21 de mii de oameni Aceste servicii se concretizează într-o apă potabilă constant bună, un serviciu ireproșabil de canalizare și asigurarea continuității acestora. Aceste lucruri și obiective se pot realiza doar prin îmbunătațirea rețelelor de apă și canal, dar și prin preocuparea permanentă pentru CALITATE a tuturor serviciilor asigurate de noi.” afirmă directorul general al CAA – Cristian Octavian Matei.