Negocierile dintre conducerea Dacia şi sindicat s-au încheiat luni, părţile convenind o creştere salarială de 180 lei şi două prime în luna mai.
În anul preelectoral 2011, Consiliul Judeţean Cluj demara un proiect de modernizare a tuturor drumurilor judeţene. După trei ani de acest proiect s-a ales praful.
După ce a scăzut vinerea trecută la 4,4340 lei, minimul ultimelor şase luni, în contextul vânzărilor mari de valută ale străinilor care au realizat plasamente în titluri de stat sau depozite în lei, euro a crescut ieri la 4,4419 lei.
Prin OUG 19/2014 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 308 în data de 25 aprilie 2014, s-a introdus în Codul Fiscal o facilitate fiscală, şi anume scutirea de impozit pe profit a profitului reinvestit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a introdus începând de luni, 5 mai, o nouă fază în programul de tranzacţionare, şi anume „tranzacţionarea la închidere”.
Cu toate că Cluj-Napoca este unul din oraşele cu cele mai scumpe pieţe imobiliare din ţară, valoarea creditelor accesate de clujeni pentru achiziţia unei locuinţe este sub nivelul mediei naţionale.
În ultimii cinci ani, Primăria Cluj-Napoca a câştigat 14 proiecte cu fonduri europene, iar acum sunt în evaluare alte trei proiecte.
Dacia este prezentă în topul celor mai bine vândute modele din Franţa.