monitorulcj.ro Menu

Preţurile energiei s-ar putea majora în urma liberalizării pieţei

Noi creşteri de preţuri sunt de aşteptate în domeniul energiei, în contextul liberalizării pieţei şi al problemei certificatelor verzi, a declarat, marţi, la finalul întâlnirii cu misiunea Fondul Monetar Internaţional, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi în Energie (ACUE), Frank Hajdinjak.

Sectorul auto vrea o strategie națională pentru 2014-2020

Industria auto
Reprezentanţii industriei auto din România au solicitat oficialilor Ministerului Economiei, în cadrul unor consultări organizate la sediul instituţiei, pregătirea unei strategii naţionale în domeniul auto, pe termen mediu şi lung, pentru perioada 2014-2020, în vederea atragerii de noi investiţii, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

România, pe locul trei în Europa, la rezervele de gaze de şist

România, pe locul trei în Europa la rezervele de gaze de şist. Sursă foto: www.economica.ne
România deţine în prezent rezerve de 1.444 miliarde metri cubi de gaze de şist, ceea ce ne clasează pe locul al treilea în clasamentul ţărilor europene, după Polonia şi Franţa, conform datelor oficiale publicate pe site-ul infogazedesist.eu. Clasa mentul a fost lansat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) în cadrul unei campanii de informare şi dezbatere publică privind gazele de şist.

Reducerea TVA la pâine, posibilă din toamnă

Reducerea TVA la pâine, posibilă din toamnă
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că sunt şanse ca pe data de 30 iulie, la rectificarea bugetară, să poată anunţa reducerea TVA pe tot lanţul productiv pentru pâine.