monitorulcj.ro Menu

Guvernul verifică persoane cu averi mari

Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.

România a înregistrat în mai cea mai ridicată inflaţie din UE

Inflaţia anuală din Uniunea Europeană a urcat în luna mai la 1,6%, în timp ce preţurile de consum din zona euro au crescut în medie cu 1,4%, iar România a înregistrat cea mai puternică rată de majorare a preţurilor din UE, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.

Prețurile cerealelor ar putea să scadă

Recoltele record estimate pentru acest an vor determina probabil scăderea preţurilor la cereale la nivel global, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Gala Premiilor Media de Excelenţă 2013. Doctorul Oliviu Pascu, printre aleşii mass-media

Monitorul de Cluj l-a premiat ieri, la ediţia a X-a a Galei Premiilor Media de Excelenţă, pentru activitatea de cercetare desfăşurată, pe gastroenterologul Oliviu Pascu. Doctorul a realizat peste 190 de studii pe care a reuşit să le publice în reviste de specialitate atât din ţară, cât şi din străinătate, multe dintre cercetări concretizându-se prin realizarea de premiere medicale.