Bugetul local de 215 milioane euro va fi cheltuit anul acesta pentru investiţii precum finalizarea Sălii Polivalente, realizarea sistemului de ticketing pentru transportul în comun, achiziţionarea de autobuze electrice sau realizarea unui drum rapid de la A3 la intrarea în municipiu.
Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit cu capital privat majoritar local, s-a menţinut în 2012, pentru al doilea an la rând, pe poziţia a treia în clasamentul activelor bilanţiere din sistem, înaintea băncii de stat CEC Bank, potrivit unui top realizat de zf.ro.
Comisia Europeană a cerut, marţi, României returnarea unei sume de 17,7 milioane de euro fonduri europene cheltuite incorect pe instrumentul Politica Agricolă Comună (PAC), solicitări similare fiind trimise altor 21 de state membre.
Hotelurile şi pensiunile, ca proprietăţi generatoare de venituri, resimt din plin efectele recesiunii. Criza a ieftinit atât de mult acest segment, încât cei interesaţi de pornirea unei afaceri în turism pot cumpăra pensiuni la preţuri de vile din sectorul rezidenţial de lux.
Hotelurile şi pensiunile se numără printre proprietăţile cele mai afectate de recesiune. Această situaţie poate reprezenta însă o veritabilă oportunitate de investiţie pentru cei interesaţi de pornirea unei afaceri în industria ospitalităţii.
Europa a pierdut locul de conducere pe care îl ocupa în telefonia mobilă, în favoarea Statelor Unite, din cauza reglementărilor comunitare, care se concentrează exclusiv pe sporirea concurenţei prin creşterea numărului de operatori, a declarat luni preşedintele gigantului spaniol Telefónica, César Alierta, prezent la Congresul mondial al telefoniei mobile, care se desfăşoară în capitala catalană.
Putem spune că locuitorii Clujului se numără printre norocoși, dacă analizăm cu cât au crescut prețurile la energia termică în celelalte părți ale țării.
Clujenii care au o idee de afacere sau vor sa afle mai multe despre antreprenoriat pot participa gratuit la conferința regională organizată de Fundaţia Post-Privatizare şi partenerii săi în 19 maritie la Cluj-Napoca, printr-un proiect finanțat din fonduri europene.