Salariul de bază minim brut pe economie, garantat în plată, va fi începând de la 1 februarie de 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, respectiv 4,44 lei/oră, scrie Agerpres.
Comisia Europeană a aprobat, joi, o investiţie de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru modernizarea tronsonul Sighişoara - Coslariu, de 89,5 kilometri, parte a căii ferate Braşov - Simeria.
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a susţinut, joi, într-o conferinţă de presă, că prin noul Cod fiscal premierul Victor Ponta pregăteşte pentru români cea mai "neagră" perioadă: 20 de taxe şi impozite noi, "care vor bulversa şi vor distruge tot ceea ce înseamnă clasa de mijloc din România".
Volumul vânzărilor de telefoane smart va ajunge la nivelul record de un miliard în 2013, publicitatea pe dispozitive mobile se va orienta pe două canale (tablete și telefoane smart), iar peste 90% dintre parolele utilizatorilor se vor dovedi vulnerabile în fața hackerilor în mai puțin de câteva secunde, arată un raport Deloitte care cuprinde previziunile anuale pentru industriile de Tehnologie, Media şi Telecomunicaţii.
Cursul pieţei valutare din 31 ianuarie, anunţat de BNR
Multe dintre microîntreprinderi sunt pândite de faliment din cauza noilor prevederi prin care se cresc sumele datorate statului.
Madeline Alexander este noul lider al echipei de Audit şi Servicii de Risc, din cadrul Deloitte România, preluând această funcţie după 11 ani de management performant în cadrul companiei, se arată într-un comunicat de presă.
Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, organizează marţi, 5 februarie, evenimentul Open Day for Students la sediul companiei din Cluj-Napoca. Tinerii se pot familiariza cu ocazia evenimentului cu mediul de lucru din companie şi pot afla despre programele de internship şi cele de graduates derulate de Endava pe plan local.