monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ - Criza din Grecia anulează progresul unei generaţii, iar clasa de mijloc revine la vatra strămoşească

Ciclul economic regresiv al Greciei, după aproape 5 ani în recesiune, începe să-şi pună în mod decisiv amprenta pe societate. Clasa de mijloc dezvoltată cu greu în ultimii 40 de ani a început să dispară, iar tot mai multe familii se văd nevoite să revină la vatra strămoşească, să lucreze pământul şi să crească animale sau să se mulţumească cu "muncile de jos", murdare sau periculoase, pentru a-şi asigura subzistenţa. Alţii aleg să plece din ţară, scrie Mediafax.

Dacia şi Renault demarează campania promoţională „De 3 x vârsta maşinii”

Dacia lansează o nouă campanie promoţională în reţeaua sa de reparatori autorizaţi din toată ţara. În perioada 19-29 noiembrie, clienţii Dacia care vor realiza o intervenţie mecanică într-un service auto al mărcilor vor beneficia de o reducere echivalentă cu vârsta maşinii lor, înmulţită cu trei.

BNR a împrumutat 17 bănci cu 6 miliarde lei. Cererea a ajuns la un nou record

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat luni un număr de 17 bănci cu suma de 6 miliarde lei (1,3 miliarde de euro) pusă la dispoziţie pentru operaţiunile repo, iar cererea instituţiilor a atins un nou nivel record pentru acest tip de operaţiuni, de 30,19 miliarde lei, scrie Mediafax.

Fiscul a luat la purecat achiziţiile multinaţionalelor

Cuantumul impozitelor ajustate prin inspecţii fiscale pe preţurile plătite de o firmă pentru un bun, serviciu sau împrumut achiziţionat de la o alta firmă din acelaşi grup, reprezentând dobânzi şi penalizări, a crescut cu 382%, la 66,6 milioane lei, potrivit Deloitte Tax.

Bogaţii lumii au pierdut pe burse 26 miliarde dolari într-o săptămână

Cei mai bogaţi 100 de oameni ai planetei au pierdut în această săptămână 26,1 miliarde de dolari, din cauza declinului burselor provocat de temerile legate de posibila intrare în vigoare a „vârfului fiscal” în SUA, un plan de majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor bugetare. Un alt motiv al temerilor de pe pieţele de capital este criza datoriilor din Europa, relatează Bloomberg.