Proprietatea situată în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca a fost scoasă la vânzare.
Deși salariile din Capitală sunt cu 3% mai mari față de media generală a pieței IT, ele nu sunt cele mai mari din țară. Cele mai mari salarii din IT în România sunt în Cluj-Napoca.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă strategia de extindere a companiei prin deschiderea unui nou magazin Gerovital în sistem de franciză, la doar 6 luni de la lansarea oficială a proiectului. Astfel, Farmec îşi consolidează poziţia pe piaţa din România, noul spațiu completând reţeaua de 28 de locaţii deţinute în prezent.
Ritter Broker de Asigurare și Reasigurare a implementat un sistem de franciză care oferă servicii de calitate la nivel național.
Menținerea pe piețele financiare a aversiunii față de risc la cote reduse a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.
În timp ce lucrările pe mini-lotul dintre granița cu Ungaria și Biharia, la nord de Oradea – capătul de vest al Autostrăzii A3 București-Borș, abia au început să prindă contur, vecinii de la vest se apropie în pas grăbit de granița cu România.
Reducerea aversiunii față de risc a avut ca efect aprecierea monedelor de la marginea zonei euro, inclusiv a leului.
De anul viitor, din septembrie, pensiile ar urma să crească cu 40%, ca urmare a intrării în vigoare a legii pensiilor elaborate de PSD și pe care Guvernul intenţionează să o respecte