monitorulcj.ro Menu

Clujenii și băncile în 2011

Vezi care a fost „comportamentul bancar” al populației județului Cluj în anul care tocmai s-a încheiat.

Moody's estimează pentru România o creştere economică de 2,2% în acest an

Agenţia de rating Moody's anticipează că PIB-ul României va creşte cu 2,2% în acest an, odată cu accelerarea absorbţiei fondurilor europene, iar inflaţia se va menţine aproape de ţinta BNR la sfârşitul anului, la 3%, facilitând condiţii mai relaxate de politică monetară.

Clujul are mai mulţi chiriaşi

Diminuarea puterii de cumpărare a făcut ca achiziţiile să scadă în detrimentul închirierilor.

Ursus lansează o nouă bere

În pragul sărbătorilor de iarnă, Ursus lansează specialitatea Ursus Arămie, ce poate fi degustată doar pe perioada iernii, începând de marți şi până pe 21 februarie 2012.

Angajaţii BT, instruiţi din fonduri UE

Aproape 750 de angajaţi ai Băncii Transilvania au beneficiat de peste 3.600 de zile de training prin programul „Formare profesională continuă pentru angajaţii din domeniul financiar-bancar ADAPTIBA-TEAM”, cofinanţat din Fondul Social European, a anunţat ieri banca.