Numărul contractelor s-a triplat.
Hotelul Univers T, recent renovat, modernizat şi reclasificat la 3 stele, va fi inaugurat oficial astăzi.
Subvenţiile la încălzire nu trebuie să mai ajungă la cei bogaţi, ci numai la cei vulnerabili.
Conducerea Asociaţiei Hotelierilor Clujeni susţine că în curând vom asista la falimente în industria hotelieră dacă taxa hotelieră nu va scădea.
Prima tranşă din noul acord stand by de tip preventiv al FMI cu România va fi de 475 de milioane de euro, a declarat azi şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks.
Premierul Emil Boc a declarat ieri că în zilele de 2, 3, 4 şi 5 mai s-au înregistrat 77.000 de noi contracte de muncă, comparativ cu 5-10 contracte pe zi în luna aprilie.
Compania RCS&RDS a fost amendat cu 20.000 lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj din cauza întârzierilor cu care au instalat clienţilor serviciile solicitate, dar şi a facturilor eronate şi a nerespectării termenului de 48 de ore de remediere a nefuncţionalităţilor semnalate de clienţi.
Mâine, tinerii întreprinzători din opt licee din Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Dej şi Turda se vor întâlni cu consultanţii voluntari EximBank.