monitorulcj.ro Menu
Educație

UBB: “Universitatea nu a girat nicio lucrare realizată de deţinuţi, recomandările au fost date în nume personal”

Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca susţine că nu a girat nicio lucrare realizată de deţinuţi, recomandările fiind făcute în nume personal de şase profesori care au dreptul şi libertatea de a coordona şi expertiza lucrări ştiinţifice sau artistice.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Universitatea ”Babeş-Bolyai”, conform Cartei UBB, membrii comunităţii universitare au libertatea de conştiinţă şi de exprimare.

”Cadrele didactice universitare, prin urmare şi profesorii UBB, au dreptul şi libertatea, conform legii, de a coordona şi expertiza diferite lucrări ştiinţifice sau artistice, dar îşi asumă întreaga responsabilitate pentru astfel de demersuri. Personalul didactic şi de cercetare are dreptul, conform legii, de a publica studii, articole, volume sau opere de artă, fără restricţii ale libertăţii academice. Conform Cartei UBB, membrii comunităţii universitare au libertatea de conştiinţă şi de exprimare. Universitatea nu a girat nicio lucrare realizată de persoane private de libertate, recomandările fiind formulate în nume personal de către cadrele didactice cărora li s-au solicitat aceste recomandări”, se arată în comunicat.


Reprezentanţii UBB susţin că pe o listă a Ministerului Educaţiei apar numele a şase cadre didactice care ar fi dat recomandări pentru scrierea de către unii deţinuţi a unor cărţi în penintenciar.

”Toate cadrele didactice au purtat o corespondenţă, în nume propriu, fără a implica universitatea în acest demers”, se mai arată în comunicat.


UBB a menţionat că din cele şase cadre didactice, patru sunt cadre didactice active - Florin Bozântan de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Anuţa Buiga, - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Rusz-Fogarasi Eniko - Facultatea de Istorie şi Filozofie, Salat Levente - Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării - şi a precizat că acestea ”nu au coordonat în vreun fel nicio lucrare ştiinţifică publicată de persoane private de libertate, formulând doar recomandări cu privire la oportunitatea temei propuse pentru realizarea lucrărilor respective, precum şi cu privire la capacitatea profesională a autorilor de a aborda acele teme”.

În ceea ce priveşte celelalte două persoane care figurează pe lista Ministerului Educaţiei - profesorul universitar Gavril G. Neamţu - este pensionar din anul 2011, cu prelungire de activitate în domeniul conducerii de doctorat, iar Carmen Mireille Rădoi, directoarea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, nu are relaţii contractuale cu UBB, fiind retribuită în regim de plata cu ora ca urmare a invitaţiei Facultăţii de Istorie şi Filosofie de a susţine două cursuri la programul de master Managementul Securităţii în Societatea Contemporană.


”Recomandările au avut la bază activitatea profesională anterioară a viitorilor autori, analiza CV-ului, a statutului profesional cu relevanţă în domeniul abordat. Cadrele didactice titulare şi active în UBB nu au fost contactate ulterior pentru a coordona, corecta sau gira lucrări/părţi deja redactate din lucrările propuse”, se mai arată în comunicatul UBB.

Florin Bozântan a dat recomandare pentru Sabin Ilieşi, încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în 2016, condamnat la trei ani şi şase luni pentru fapte de corupţie, care a scris cartea ”Biruinţă în suferinţă” în perioada 27 aprilie - 26 mai 2015.