monitorulcj.ro Menu
Educație

Din toamnă, elevii ar putea sta mai mult la școală

Un proiect pilot ar putea începe în toamnă, în câteva școli din țară. În cadrul acestui proiect, elevii vor petrece mai mult timp la școală, dar vor avea mai puține teme de făcut acasă.

Din toamnă, elevii ar putea sta mai mult la școală

Ideea aparține ministrului Educației, Adrian Curaj care consideră că elevii ar trebui să stea mai mult la școală, unde să primească și o masă caldă, și să nu aibă teme excesive, astfel încât, atunci când ajung acasă, ei să poată avea și alte activități în afara celor școlare. “Eu aș vrea să stea mai mult (la școală — n.red.), pentru că toată experiența internațională e legată de un copil care stă la școală destul de mult. Școala după școală este importantă. Există și o masă caldă în cele mai multe țări dezvoltate și România nu are de ce să nu se considere o țară dezvoltată. Atunci când ajung acasă, după ce stau mai mult, să nu aibă teme excesive și să se ocupe de alte lucruri care (...) să-i facă întregi ca oameni”, a declarat Adrian Curaj, duminică, la Pro TV. Întrebat dacă acest proiect este posibil în România, ministrul a afirmat că “este realist și posibil în foarte multe zone”.

Ministrul și-a exprimat speranța ca în toamnă să existe deja un proiect-pilot în acest caz.


Adrian Curaj a precizat că în zonele rurale școlile sunt închise începând cu ora 13,00. “De ce să nu ținem mai mult copiii acolo, de ce să nu lucrăm cu ei și să nu folosim infrastructura educațională acolo?”, a spus Adrian Curaj.

În ceea ce privește masa caldă, demnitarul a apreciat că acest proiect se poate pune cel mai bine în practică în mediul rural, unde există produse alimentare naturale. Dincolo de asta, a explicat Curaj, un astfel de plan poate avea impact asupra mediului economic local.


“S-ar putea ca inițiativa privată să aducă acea masă caldă la un cost rezonabil, folosind ingredientele locale la o calitate pe care nici nu ne-am aștepta s-o avem acum”, a adăugat ministrul.