monitorulcj.ro Menu
Educație

Universitatea Babeș-Bolyai, în top 200 Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai a atins intervalul 151-200 în Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, considerat a fi cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosiţi în analiză.

Poziția ocupată de UBB se referă la domeniul de studiu Administrație Publică, abordat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în aceeași categorie regăsindu-se și Academia de Studii Economice din București.

"Universitatea Babeş-Bolyai îşi menţine, prin această clasare, poziţia printre cele mai bune universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale ale universităţilor, de referinţă în mediul academic european şi internaţional”, spun reprezentanţii UBB Cluj.


„Prezența UBB pe o asemenea poziție în top Shanghai prin domeniul administrație publică dezvoltat de FSPAC dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea învățămânului și a cercetării la UBB, universitate care își reconfirmă astfel statutul de instituție academică de excelență”, afirmă decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, prof. univ. dr. Călin Hințea.

La rândul său, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, subliniază că „aceste rezultate de excepție trebuie să fie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Rezultatele și poziționarea în clasamentele internaționale de prestigiu reconfirmă statutul Universității Babeș-Bolyai și gradul ridicat de încredere pe care îl are”.


Reamintim că în 2018 în lume există aproximativ 27.000 de universităţi.

Etichete: ubb