Educație
Programele UBB ocupă locuri onorante în clasamentul Shanghai
Universitatea Babeș-Bolyai își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional.
Domeniul matematică din UBB are şi în acest an cea mai buna poziţionare în ARWU - Q3 (poziția 201-300 din 500 de poziții incluse în ranking, fiind pe primul loc în Romania). La rândul său, domeniul administraţie publică, dezvoltat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB, se află pentru prima oară în top 200, ocupând, alături de Academia de Studii Economice București, prima poziție la nivel național (poziția 151-200 din cele 200 de poziții incluse în clasamentul final).
UBB este lider național, alături de Universitatea din București, și în domeniul Geologiei, situându-se între primele 500 de poziții în top Shanghai (poziția 401-500), în timp ce domeniul inginerie chimică al UBB, poziționat în intervalul 401-500 (din 500 de de poziții), ocupă locul trei în ţară, alături de alte universități românești de prestigiu.
Criteriile de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosite în analiză reprezintă garantul autenticităţii clasamentelor internaţionale şi de aceea aceste clasamente sunt cele care trebuie să fie piloni de referinţă în evaluarea universităţilor și pe plan intern, chiar dacă indicatorii acestor criterii sunt adaptați, fără a li se modifica însă semnificația, competitivității mediului academic românesc.
„Rezultatele și poziționarea în clasamentele internaționale de prestigiu reconfirmă statutul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și gradul ridicat de încredere pe care îl are, în ciuda subfinanțării căreia trebuie să îi facă față. Am dovedit constant că excelența este o valoare de bază a Universității noastre și vom continua să facem din ea vârful de lance al strategiei noastre”, declară prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.