monitorulcj.ro Menu
Educație

STUDIU. Ce vor elevii? Cursuri fizice sau online?

Consiliul Național al Elevilor a organizat o consultare extinsă pentru a întreba elevii ce părere au legat de posibilitatea susținerii cursurilor online în toamnă.

STUDIU. Ce vor elevii? Cursuri fizice sau online?

 

 


Au participat peste 12.500 de elevi

Astfel, doi din cinci elevi au spus că doresc reluarea cursurilor în format fizic în noul an școlar, dacă pot fi respectate măsurile de siguranță, iar aproape o treime doresc sistemul hibrid. Numărul elevilor care doresc reluarea cursurilor în sistem exclusiv online este foarte mic.

Jumătate din elevii participanți în cadrul consultării au spus că cea mai mare problemă întâlnită de ei în cadrul cursurilor online a fost lipsa competențelor digitale, iar 40% s-au plâns de dezinteresul prezentat de cadrele didactice. Elevii au mai semnalat lipsa unei platforme de e-learning, lipsa conexiunii la internet sau lipsa aparaturii necesare pentru participarea la orele online.


CNE a prezentat propuneri pentru o educație online de calitate

Consiliul Național al Elevilor (CNE) susține că pentru o educație de calitate, în cazul continuării învățământului online, trebuie luate în considerare: adoptarea curriculumului, formarea profesorilor în competențe digitale, platforma de e-learning, platforma cu materiale și dotarea cu aparatură.

„Pe termen scurt, este esențială realizarea unei formări de bază a cadrelor didactice în domeniul tehnologiei și informației, pentru a putea deprinde un set minim de cunoștințe necesare operării dispozitivelor conectate la internet. Pe termen lung, includerea unui modul comprehensiv de educație digitală în formarea continuă a profesorilor și-a dovedit necesitatea, întrucât aceste competențe s-au dovedit a fi indispensabile pentru toți actorii din sistemul educațional”, a transmis Consiliul Național al Elevilor.


S-a propus, de asemenea, realizarea unei analize privind numărul de elevi care nu au acces la internet, modernizarea infrastructurii sanitare, în cazul cursurilor ce presupun prezență fizică, cât și dotarea sălilor de clasă cu infrastructură audio-video de calitate, realizarea unei platforme de e-learning și elaborarea unui set  de standarde de calitate pentru predarea online, cu monitorizare din partea Ministerului Educației și Cercetării.

Citește și:


Învățământul online va continua și anul viitor

 

Iohannis a convocat o ședință pe tema educației!