Educație
A început Teleșcoala! Cursuri de competențe digitale și limbi străine pentru profesori
Teleșcoala a început luni, pe TVR 2, unde sunt difuzate, de la ora 9.00, cursuri de competențe digitale pentru profesori, urmate de cursuri de limbi străine.
Potrivit Televiziunii publice, aceste program va fi urcat, ulterior, și pe Youtube, dar va putea fi urmărit și pe pagina oficială de Facebook a Televiziunii Publice.
În cadrul cursurilor, vor fi 15 lecții pregătitoare pentru profesori, unde vor învăța cum să folosească Microsoft și Google, pentru a putea preda online odată cu 14 septembrie, atunci cand va începe noul an școlar.
Cursuri de limbi străine
În a doua parte a emisiunii, se prezintă cursuri de limba engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.
Pentru cei care nu au fost pregătiți să urmărească emisiunea la ora 9, aceasta va fi difuzată în reluare, în cursul după-amiezii, de la ora 15.00, potrivit edupedu.ro
Cursurile au loc în această săptămână, de luni până vineri. Programul complet se găsește pe edupedu.ro.
CITEȘTE ȘI:
Mircea Miclea, fost ministru al Educației: „Începutul noului an școlar va arăta destul de prost”
Elevii pot opta pentru învățământul online. Care sunt condițiile?