monitorulcj.ro Menu
Educație

Când SE DESCHID ȘCOLILE? Scenariile în care elevii ar putea face școala online!

Deja 190.000 de copii nu au învățat să scrie anul acesta, a anunțat ministrul Educației. Redeschiderea școlilor se va decide în 2 februarie, după evaluarea situației epidemiologice.

Scenariile în care elevii ar putea face școala online! Când se redeschid școlile?

 

 


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus că înză nu s-a luat decizia în ceea ce privește redeschiderea școlilor. Decizia se va lua după ce ministrul Sănătății va evalua situația epidemiologică din țară.

 


„Nu Ministerul Educației are competența să se pronunțe asupra gestionării riscului de transmitere a virusului, dar cei care au competența să se pronunțe au spus în data de 14 ianuarie că acest risc este gestionabil. Nu poate fi eliminat în mod complet, dar poate fi gestionabil”, a menționat Sorin Cîmpeanu, pentru Digi24.

Scenariul hibrid este eliminat din scenariile de funcționare, excepția fiind în cazul copiilor care trebuie să stea acasă.


„Ne dorim revenirea la normalitate, iar normalitatea nu prevede modalitatea de a alege fără motiv” în ce fel se desfășoară cursurile, a subliniat ministrul. „Înainte de februarie 2020 nu exista posibilitatea de alegere fără motive. Exista posibilitatea de a sta acasă pe motive medicale”, a punctat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a spus că în aceste condiții școala s-ar putea desfășura online:


1. Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.

2. Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.


3. Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.

4. Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.

60.000 de laptopuri disponibile în școli

Clasele care vor avea elevi ce vor studia de acasă, vor participa în continuare la orele online: „Pentru asta, trebuie videocamere. Pentru asta, ministrul educației a lansat o achiziție. În data de 4 februarie vor fi deja disponibile 60.000 de laptopuri plus un număr important de videocamere pentru a susține acest proces de predare-învățare online”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, profesorii care vor sta acasă își vor face un program diferit de predare, pentru ca elevii să aibă o singură zi pe săptămâna care să fie online.

„Dacă un profesor are contraindicații, conducerea școlii este datoare să asigure un program orar prin care orele acelui dascăl să fie grupate într-o singură zi, în așa fel încât elevii să poată învăța online, de acasă, într-o zi pe săptămână, la disciplina acelui sau acelor profesori care au contraindicații pentru prezență fizică. Dacă vor fi mai mulți profesori, ceea ce nu ne dorim, vor putea fi și două zile din cinci”, a explicat ministrul educației.

Chiar și profrsorii pot solicita să stea acasă, doar că pentru angajații din sistemul educației legislația prevede o adeverință de la medicina muncii.

„Prin urmare, dacă o clasă care ar trebui să funcționeze cu prezență fizică are profesorul care nu poate desfășura orele cu prezență fizică și dacă nu există o soluție de înlocuire a acelui cadru didactic, atunci toată clasa va rămâne acasă să facă orele online”, a explicat ministrul. El a adăugat însă că soluția de înlocuire a cadrului didactic este greu de aplicat având în vedere „resursa umană din sistemul de educație”.

CITEȘTE ȘI:

Primăria Cluj-Napoca pregătește redeschiderea școlilor: 10 autobuze noi pentru elevi și lucrări finalizate la două licee, în 2021