Educație
Reguli stricte pentru redeschiderea școlilor! În ce condiții vor face elevii cursuri online?
Școlile se redeschid luni, pe 8 februarie cu măsuri stricte pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.
Elevii și profesorii care vor merge fizic la școală vor purta mască de protecție permanent în şcoală, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
El a făcut referire la un ordin comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, care va apărea în perioada următoare, despre anumite reguli care trebuie respectate în unităţile de învăţământ.
„În acel ordin vor fi trecute, într-o manieră clară, aplicabilă, uşor de înţeles, toate aceste reguli care trebuie respectate. Din acest ordin, pot să vă spun cu siguranţă, nu se va face rabat de la obligativitatea portului măştii, spre exemplu. Permanent în spaţii interioare. Profesori şi elevi. În acelaşi timp, aş da exemplul unor sisteme de educaţie în care orele s-au desfăşurat fizic, cu efective întregi în clase, cu suprafeţe asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele din România, în care rata de infectare nu a crescut din cauza prezenţei fizice în şcoli. În acele şcoli, fiind ca în România, există bănci de câte doi elevi ,care stau unul lângă altul. Şi nu s-a întâmplat nimic, atâta vreme cât a existat această responsabilitate cu privire la portul măştii. Sunt 30 de elevi în clasă, grupaţi pe trei rânduri: zece, zece, zece pe fiecare rând. Doi în bancă, cinci bănci de câte doi. Aşa va fi şi la noi", a susţinut ministrul.
În opinia sa, purtarea măştii „este esenţială", „incomparabil mai importantă decât câţiva centimetri în plus sau minus" între elevi.
Școlile se redeschid în funcție de rata de incindeță a localității
Decizia de deschidere a şcolilor pe 8 februarie va fi luată la nivelul fiecărei localităţi, nu pe judeţ, a subliniat, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Decizia de deschidere a şcolii se va lua nu la nivel global, al judeţului, ci la nivel de localitate. Această situaţie va trebui să fie cunoscută, foarte vizibilă. (...) Evaluările vor fi făcute săptămânal iar rata de infectare va fi luată în considerare din ultimele 14 zile", a explicat ministrul la un post de televiuziune.
În ce situații se vor desfășura orele în mediul online?
Sorin Cîmpeanu a explicat că învățământul hibrid (atât fizic, cât și online) va exista doar în cazul în care profesorii și elevii au certificate medicale pentru continuarea cursurilor de acasă. În rest, prezența fizică în școli va fi obligatorie.
Vor exista cinci situații în care se vor face cursurile în mediul online:
elevii care au vulnerabilități medicale
elevii care prezintă simptome de Covid
elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități
profesorii cu vulnerabilități medicale
profesorii care prezintă simptome de Covid
CITEȘTE ȘI: