Primăria municipiului Cluj-Napoca, alături de prof. univ. dr. Rada Mihalcea, Cetățean de Onoare al Municipiului, organizează în această perioadă cea de-a 5-a ediție a concursului dedicat tinerilor cercetători care au reușit performanțe remarcabile în variate domenii științifice.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj i-a propus Ecaterinei Andronescu să renunțe la calificative, în învățământul primar.
Dorel Duca, profesor universitar la Facultatea de Matematică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj le-a adresat, în cadrul unei conferințe, profesorilor de gimnaziu și liceu mai multe sfaturi cu privire la predarea matematicii.
Înscrierile la prima sesiunea a examenului de Bacalaureat încep luni şi se vor încheia vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
În perioada 11-16 mai 2019, o delegație de cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Napoca„ din Cluj-Napoca, formată din Marinela Marc, Lucia Pojar și Judith Moricz a participat la ultima reuniune din cadrul proiectului Erasmus + „Take out stereotyping out of your life”.
Liceele clujene au profesori de calitate, au elevi de calitate, concurența este una sănătoasă, iar șansele ca tinerii să ajungă ce își doresc în viață cresc exponențial cu cât liceul este mai bun. Învățământul dual este o alternativă bună, ținând cont că există numeroși angajatori care au nevoie de oameni calificați.
Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat marile diferențe dintre educația din Finlanda și cea din România, care fac ca sistemul românesc de învățământ să rămână încă departe de rezultate pentru majoritatea copiilor.
Starea sistemului de Educație este considerată drept rea de 57% dintre participanții la Barometrul de opinie publică al Academiei Române și foarte rea de 21,3% dintre respondenți.