Miercuri va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor și catedrelor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar.
Academia română a subliniat faptul că educația trebuie făcută într-un cadru social, de interacțiune directă între elevi, studenți, cadre didactice și chiar părinți – respectiv orice persoane aflate în contextul conectării sociale.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a finalizat cu brio examenul de admitere organizat, în premieră în istoria UMF, în două zile consecutive, 25 și 26 iulie 2020.
Primii absolvenți ai Universității Vârstei a III-a și-au luat rămas bun de la cursuri, sâmbătă, în cadrul unei festivități de absolvire desfășurată online.
Partidul Național Liberal (PNL) nu a acordat „niciun leu” municipiului Cluj-Napoca pentru construcția de creșe și grădinițe noi, susține parlamentarul clujean Horia Nasra.
Peste 100 milioane lei din fonduri europene vor fi investiți pentru modernizarea a patru școli clujene. Vineri, Emil Boc a dat startul lucrărilor la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.
Miercuri, 22 iulie 2020, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, la centrul de examen organizat la Colegiul Național ,,George Coșbuc” din Cluj-Napoca.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că, având în vedere situația la zi a infectărilor cu noul coronavirus, elevii clujeni sunt nevoiți să se pregătească pentru reluarea școlii tot în mediul online.