monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

IRIS - Maşinile stau la coadă ca să treacă peste pod

Şoferii care circulă în cartierul Iris, zona podului cu un singur sens, de pe strada Alexandru Sahia cer eliminarea unui trotuar. Podul va fi modernizat anul acesta.

Podul cu un singur sens

Podul cu un singur sens din vecinătatea străzii Porţelanului din cartierul Iris a devenit tot mai circulat în ultima perioadă datorită modernizării arterelor din zonă. Şoferii sunt cu nervii întinşi la maxim deoarece trebuie să aştepte la rând până când trece o maşină din sens opus ca să poată intra alta din celălalt sens. Acest lucru se întâmplă din cauză că podul este atât de îngust încât încap maşinile dintr-un singur sens.

Sătui să stea la coadă ca să treacă podul, clujenii cer Primăriei Cluj-Napoca să repare podul sau să desfiinţeze trotuarul de pe o parte. “Problema mea este cu podul peste Someşul Mic de pe strada Alexandru Sahia. Circulaţia maşinilor pe acest pod, mai ales de când s-au asfaltat străzile din zonă este destul de mare, iar podul nu este suficient de lat pentru a încăpea două maşini una pe lângă cealaltă. Având în vedere că circulaţia pietonală este destul de scăzută pe acel pod, oare nu s-ar putea elimina un trotuar şi astfel s-ar rezolva problema statului la coadă pentru a putea trece pe pod”, scrie Călin Boitos, pe un site specializat în sesizări şi reclamaţii la adresa Primăriei.


Viceprimarul Gheorghe Şurubaru a anunţat în urmă cu aproximativ o lună că lucrările pentru modernizarea podului vor începe anul acesta. “Vom avea un pod nou, cu două benzi şi păstrarea celui vechi pentru acces pietonal şi piste de biciclete”, a precizat viceprimarul.