monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

CENTRU - Aleile parcului din Piaţa Ştefan cel Mare, crăpate şi pline cu gropi. VEZI când vor fi reparate

Parcul din spatele Teatrului Naţional este frecventat zilnic de părinţii cu copii datorită locurilor de joacă amenajate în acel perimetru, iar aleile sun traversate în fiecare zi de sute de persoane.

Aleile din parcul din Piaţa Ştefan cel Mare

Lucrări de reparaţii serioase nu s-au mai făcut de ani buni în parcul din Piaţa Ştefan cel Mare, din centrul oraşului. Acest lucru se vede în principal în cazul aleilor, betonul fiind crăpat serios şi presărat cu gropi în mai multe locuri. Din cauza vechimii ultimelor lucrări, asfaltul este foarte degradat, în unele porţiuni este atât de “măcinat” încât se vede solul, iar de-a lungul aleilor bordurile nici nu mai există, între alei şi gard fiind doar pământ. Mai mult, când plouă serios, lângă aleile betonate se formează bălţi de dimensiuni mari.

Părinţii şi bunicii care vin în parc aproape zilnic nu sunt mulţumiţi de faptul că autorităţile locale au ignorat acest parc. “Chiar dacă e doar un părculeţ, trebuie reparat. Dacă tot au avut bani să repare Parcul Mare, nu le-a mai rămas o fărâmă de bănuţi să pună nişte asfalt şi aici? E centru totuşi şi sunt mulţi turişti care trec pe aici. Ce spun ei când văd gropile astea atâta de mari?”, este de părere o pensionară care locuieşte în centru şi trece prin parc zilnic.


Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca afirmă că anul trecut au fost făcute reparaţii la aleile din jurul Teatrului Naţional, iar în primăvară este posibil să înceapă lucrări şi la aleile din parc. “Am intervenit anul trecut la toate aleile din jurul Teatrului Naţional. În primăvară vom interveni cu lucrări şi la zonele verzi din parc şi dacă se impune, vom face reparaţii şi la alei”, au precizat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.