monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

FOTO - Trotuare ca după război în Andrei Mureşanu

Pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea din cartierul Andrei Mureşanu trotuarele şi partea carosabilă nu se află în cea mai bună stare.

str B.S. Delavrancea

Pe mai multe porţiuni, bordurile lipsesc, zonele verzi în care trebuiau să fie flori sau copaci au fost distruse de şoferii care au parcat pe trotuar, iar asfaltul s-a degradat atât de mult încât singurul material vizibil este pietrişul şi pe alocuri s-a erodat până la sol.

Partea carosabilă este, de asemenea, deteriorată şi peticită sau crăpată pe alocuri. Clujenii care locuiesc pe strada respectivă sunt deranjaţi de modul în care se află strada lor şi speră ca autorităţile să intervină cu lucrări de modernizare.


“În Andrei Mureşanu, cartier cu pretenţii din Cluj sunt destule străzi peticite şi cu trotuare ca după război. Poate cei de la Primărie ne vor face lucrări de modernizare să nu mai avem peticele astea pe asfalt”, spune o femeie care locuieşte pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea.