monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

După modernizare, potopul! O alee din Zorilor s-a surpat şi este inundată după fiecare ploaie

O alee din vecinătatea străzii Gheorghe Dima din cartierul Zorilor a fost modernizată acum aproximativ o lună, dar în urma lucrărilor, rigolele nu mai funcţionează cum trebuie, asfaltul s-a crăpat, iar pe unele locuri chiar s-a surpat.

Zorilor

După ce plouă, apa refulează şi ajunge în garajele de pe marginea aleii. Un clujean care locuieşte în zona respectivă spune că a sesizat atât firma Kiat care a făcut lucrările cât şi Primăria Cluj-Napoca, dar problema este nerezolvată de cel puţin o lună.

“Este vorba despre aleea din spatele străzii Gheorghe Dima nr. 39 unde sunt mai multe garaje. Din opt guri de canal (rigole – n.red.), doar una singură funcţionează cum trebuie. Celelalte nu sunt bune şi după ce plouă e dezastru: iese apă din canal (rigolă – n.red.) şi ajunge direct în garaj. Şi nu iese doar apă, ci ies şi fecale. De fiecare dată când plouă trebuie să merg cu bidoane de cinci litri cu apă ca să curăţ mizeria care iese de acolo. Cei de la Primărie au fost la faţa locului şi au spus că vor cere să se mai facă o gură de canal. Dar de atunci a trecut o lună şi nu au făcut nimic”, spune clujeanul nemulţumit care se recomandă Birta.


El este de părere că rigolele sunt poziţionate mai sus decât în mod normal şi de aceea iese toată apa în stradă. Potrivit clujeanului, această problemă nu exista înainte de modernizarea aleii.

Un alt clujean a trimis pe mailul redacţiei şi fotografii care ilustrează modul în care arată aleea la scurt timp de la încheierea lucrării. “Deşi recent asfaltată strada, deja s-a şi surpat. În plus, cred că au asfaltat cu material de cea mai proastă calitate. Acum aproximativ o săptămână au spart şi au schimbat ceva la gurile de scurgere, bineînţeles, reasfaltarea făcându-se nu la acelaşi nivel asftfel încât nu se mai scurge apa dacă plouă. O altă anomalie este gura de scurgere care este îngropată aşa încât să fie ineficientă. De fapt care este rostul ei? La ce ne trebuie?”, se întreabă Alex Moldovan, clujeanul care a sesizat această problemă.


Clujeanul a sesizat şi problema apei care bălteşte în zona garajelor. “O altă precizare este referitoare la proasta îmbinare a noii lucrării cu cea făcută anul trecut când s-a asfaltat intrarea la parcul realizat de Primărie. Astfel la îmbinare este o diferenţă de nivel, iar când plouă apa nu se poate scurge, deşi lângă este o scurgere de canalizare care din nou este ineficientă, întrucât este mai ridicată decât nivelul de asfalt”, încheie clujeanul.