monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

O construcţie dintr-un cartier rezidenţial, focar de infecţie

Un real pericol pentru copiii din zonă, un adăpost pentru oamenii fără un acoperiş deasupra capului şi un focar de infecţie, asta reclamă un clujean că are vecinul său în curte.

Construcţia de care se plânge clujeanul are adresa pe strada Trifoiului, fiind o clădire în construcţie. “Cladirea prezintă un real pericol pentru copiii din zonă, care nestingheriţi se distrează aruncând cu pietre în trecători. Clădirea este un focar de infecţie, devenind o toaletă publică fără bani pentru oricine doreşte. Clădirea a devenit de câteva zile adăpost pentru oamenii stăzii”, a spus acesta pe un site de reclamaţii şi sesizări.

Poliţia Locală i-a atras atenţia proprietarului imobilului să respecte obligaţiile ce îi revin de anul trecut. “Referitor la sesizarea dumneavoastră, vă comunicăm faptul că beneficiarul lucrării de pe strada Trifoiului a fost atenţionat să ia măsuri de conservare a imobilului în construcţie, respectiv refacerea împrejmuirii organizării de şantier, toaletarea vegetaţiei crescute în exces, salubrizarea zonei.  Din informaţiile primite rezultă faptul că lucrările de construire vor putea fi continuate numai după finalizarea unui proces aflat pe rolul instanţelor de judecată”, a răspuns Direcţia Poliţiei Locale Cluj, în anul 2013.


Clujeanul nemulţumit pune problema unui proces împotriva proprietarului, având în vedere faptul că acesta nu respectă atenţionările Poliţiei Locale. „Să fie oare calea juridică, ultima opţiune a locuitorilor acestei zone în a oblige distinsul proprietar al acestei clădiri să efectueze lucrările ce se impuneau, încă din momentul în care acesta a părăsit acest şantier?”, îşi exprimă nemulţumit opinia clujeanul.