Monitorul Cartierelor
Cratere și nervi pentru locuitorii de pe strada Migdalului: „Ne rupem mașinile”
Clujenii care locuiesc pe strada Migdalului sunt disperați de „craterele” din fața blocurilor și a parcărilor și cer Primăriei Cluj-Napoca să repare strada.
Un clujean a reclamat starea deplorabilă în care se află strada și trotuarul de pe strada Migdalului din Gruia. El le cere reprezentanților Primăriei Cluj-Napoca să repare strada în cel mai scurt timp.
„Cetățenii de pe strada Migdalului nr. 20 și mai sus, din Gruia, am avea o întrebare: când veniți să ne astupați și nouă gropile din fața blocului?”, a scris un clujean pe un site de reclamații și sesizări.
De asemenea, gropile sunt și în fața parcării, iar mașinile se deteriorează pe zi ce trece.
„Nu este ceva ce să ceară mult efort, sunt câteva cratere în cimentul turnat acum vreo 20 de ani, cred. Ne rupem mașinile, mai ales că gropile sunt și în fața parcării, unde trebuie să faci manevre pentru a parca”, încheie clujeanul sesizarea.