Monitorul Cartierelor
Ce propune un clujean pentru fluidizarea traficului în centru
Un clujean îi propune primarului Emil Boc o schemă pentru fluidizarea traficului în Piața Mihai Viteazu și zonele din vecinătate.
Astfel, acesta propune desființarea insulei din fața halei agroalimentare. “Insula respectivă îngreunează inutil traficul în zonă. Am ataşat şi o schemă prin care s-ar fluidiza foarte mult circulaţia dinspre Bariţiu spre podul Traian, precum şi dinspre Traian spre Cuza Vodă. Tot ca propunere, în zona semaforului de pe Cuza Vodă spre Mihai Viteazu, se poate renunţa la trei benzi, mărind astfel cele două benzi care vin din piaţă spre Avram Iancu. În faţa fostei Bănci Agricole, cele două benzi marcate sunt strangulate (existând şi un stâlp pe trotuar chiar la limita carosabilului), traficul fiind practic realizat pe un singur fir de mers”, scrie clujeanul pe un site pentru sesizări și reclamații la adresa conducerii Primăriei Cluj-Napoca.
El adaugă că autobuzele îngreunează foarte mult zona, de aceea consideră necesară fluidizarea traficului acestora, care necesită spaţiu suplimentar faţă de o maşină mică. “Momentan, la virajul la stânga dinspre Bariţiu spre podul Traian, pe după rondou, autobuzele blochează efectiv două-trei benzi până virează. Doar din cauza rondoului”, încheie clujeanul.