Monitorul Cartierelor
Dezastru după repararea podului Horea. O zonă verde a fost făcută praf
În urma lucrărilor de modernizare a podului Horea, pe spațiul verde de lângă Someș a rămas doar pământ, iar scările de acces spre zona verde au fost distruse.
Oamenii care locuiesc în vecinătate solicită conducerii Primăriei Cluj-Napoca să remedieze problema. “Vă scriu în numele meu personal şi al unor vecini cu privire la spaţiul verde aflat în spatele imobilului de pe strada Horea nr.1, pe care în urma lucrărilor de consolidare de la podul de pe Horea, a rămas multă mizerie, pământ. Treptele de acces în parc sunt distruse, gardul de protecţie de lângă râul Someș este distrus, iarba este distrusă etc”, scrie un clujean într-o sesizare căreia i-a atașat câteva fotografii.
El spune că de câteva luni situația este neschimbată. “Este o imagine dezolantă care nu face bine Clujului și care durează de câteva luni bune. Întrebarea noastră este când se va reamenaja acest părculeţ aflat în centrul oraşului?”, mai spune clujeanul.