monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Treceri de pietoni pericol public

Un clujean aduce în atenția conducerii Primăriei existența a trei treceri de pietoni foarte periculoase.

foto domnuleprimar.ro

“Problema majoră la aceste treceri este că prima dată se face verde la maşini, iar pentru pietoni cu o întârziere. În moment ce se face verde pentru pietoni, aceştia ar trebui să se arunce în mod kamikaze în fata maşinilor care deja sunt în trecere şi nu se aşteaptă să se facă verde la pietoni la un moment neaşteptat”, scrie clujeanul pe un site pentru sesizări și reclamații la adresa primarului Emil Boc.

Potrivit celui care a făcut sesizarea, este vorba despre trecerile de pietoni de pe strada Ferdinand cu Piaţa Unirii (către colţul parcării de lângă biserică) și două treceri la intersecţia bulevardul Eroilor - Piaţa Avram Iancu - Dorobanţilor. Bărbatul spune că în mod normal ar trebui să se facă verde în acelaşi timp pentru maşini şi pietoni, ca maşinile care pornesc să fie întâmpinate deja de pietonii trecând strada şi astfel şoferii să observe instant pietonii în trecere.


“Doar sper că nu trebuie să se întâmple ceva accident că să se schimbe ceva. S-ar putea să fie şi alte treceri cu același caracter, ideea se aplică în general la toate intersecţiile”, conchide clujeanul.