monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Stradă „fantomă” în Cluj-Napoca? Ce planuri are Primăria pentru clujenii din „Groapă”?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a trecut în revistă câteva dintre proiectele de infrastructură derulate în aceste săptămâni în oraș.

strada-fantoma-in-cluj-napoca-ce-planuri-are-primaria-pentru-clujenii-din-groapa, sursă foto: Google Maps

Sistate la sfârșitul anului trecut din cauza unui zăcământ de sare care a fost descoperit în zonă, lucrările la Podul Porțelanului sunt reluate într-un ritm greoi. Termenul de finalizare a podului rutier, programat pentru luna mai 2020, a fost prelungit. După expertize peste contraexpertize, data de 24 iunie este ultimul termen până la care specialiștii vor trebuie să spună cum vor continua lucrările.

„Așteptăm medierea dintre constructor, proiectant și expertul care a făcut o nouă expertiză la pod (...). Au termen până în data de 24 iunie pentru a găsi un numitor comun cu privire la expertiză, costuri și soluția de urmat. Se va continua cu realizarea acestui pod, întârziat din cauza apariției unui eveniment neprevăzut (zăcământul de sare – n.r.)”, a explicat edilul, într-o intervenție la o emisiune online.


CFR ține „captivă” strada Triajului

Strada Depoului, din cartierul Dâmbul Rotund, va intra, în sfârșit, în modernizare, iar lucrările vor debuta în cursul lunii iulie. Dacă strada Depoului, plină de gropi și departe de pretențiile unui oraș de cinci stele, a fost cuprinsă în proiect, un drum aflat într-o situație identică, Badea Cârțan, mai are de așteptat.

Nu este însă și cazul străzii Triajului, care este încă în administrarea Căilor Ferate Române (CFR). Emil Boc a recunoscut că „va fi destul de complicat” să modernizeze această stradă, city-managerul municipiului, Gheorghe Șurubaru, confirmând că acest drum nu poate fi modernizat de Primăria Cluj-Napoca atât timp cât este deținut de compania feroviară.


„În privința străzii Triajului, este a CFR-ului, la fel cum au fost străzile Depoului și Badea Cârțan. Sper să o refacă ei sau să o predea Primăriei, pentru că de foarte multă vreme aceste lucruri au rămas în dispută. În consecință, fiind de competența altor autorități, noi nu putem investi. Este în zona de siguranță a căii ferate”, a explicat Boc.

Strada Cheile Baciului ține de Cluj-Napoca sau Baciu?

O clujeancă a adus în discuție modernizarea străzii Cheile Baciului, despre care spune că se află pe raza administrativ-teritorială a municipiului Cluj-Napoca. Într-adevăr, strada Cheile Baciului figurează atât pe lista hărții cluj-city.map2web.eu, cu sigla Primăriei municipiului Cluj-Napoca, cât și în nomenclatorul stradal al municipalității, la poziția 378, potrivit site-ului oficial al Primăriei, dar și pe Google Maps. Surpriză însă!


„Strada Cheile Baciului cred că este pe raza comunei Baciu. Nu-mi amintesc să fie o stradă Cheile Baciului în Cluj-Napoca. Poate, nu exclud, nu le știu eu pe toate, dar instinctul îmi spune că este în Baciu. Mi-ar fi cunoscută dacă era pe raza municipiului Cluj-Napoca”, a spus Boc. Ulterior, colegii din Primărie i-au confirmat că, de fapt, strada Cheile Bicazului ar aparține de comuna Baciu. În acest ritm, localnicii din zonă vor trebui să aștepte ceva vreme ca strada lor să fie modernizată...

Urmează un parking în „Groapă”, în zona Expo Transilvania?

Într-un final, Emil Boc a vorbit succint și despre planurile municipalității în zona Expo Transilvania. Potrivit edilului, intenția administrației locale este să nu aglomereze și mai mult „Groapa”, obiectivul principal fiind amenajarea unui spațiu de agrement. În paralel, se caută soluții într-o zonă adiacentă pentru construirea unui nou parking.


„Acolo (în zona Expo – n.r.) am făcut tot ce mi-a stat în putință să opresc construcția unor blocuri cu 10-12-16 etaje. M-am apărat în instanță și am câștigat până acum. Intenționăm în primul rând să extindem zona verde de agrement. Parcarea care este la Expo Transilvania este teren privat, nu este a Primăriei. Căutăm o soluție alternativă de parking în cartier pe modelul celor din Mănăștur, Mărăști sau Gheorgheni”, a dat asigurări Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:


Când vor fi gata lucrările pe străzile din Cluj? Într-o zonă există „potențial de întârziere”