monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Parcul Armătura își schimbă fața! Primăria pune la bătaie 18 milioane de lei pentru lucrările de modernizare

A fost lansată licitația pentru revitalizarea malurilor Someșului, în zona Parcului Armătura.

Parcul Armătura își schimbă fața! Primăria pune la bătaie 18 milioane de lei pentru lucrările de modernizare

 

 


Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru execuția lucrărilor pentru proiectul de revitalizare a culoarului de mobilitate nemotorizată aferentă Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului: Zona 2 - Parcul Armătura. 

 


Valoarea contractului este estimată la 17.991.094 lei, bani proveniți din fonduri bugetare și fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 28 ianuarie 2021.

Proiectul vizează lucrări de modernizare în Parcul Armătura, dar și a Pârâului Nadăș și a străzii Nădășel. Zona care este vizată de lucrări are o suprafață de aproximativ 32.500 mp și cuprinde malul stâng al Someșului în zona străzilor Traian, Oașului, în zona Parcului Armătura și malurile pârâului Nadăș, în zona de confluență cu Someșul.


Podeț peste Nadăș, stații de încărcare pentru trotinete, reorganizare alei

Potrivit caietului de sarcini al achiziției publice, investițiile care vizează modernizarea și extinderea infrastructurii destinate modurilor de transport nemotorizat sunt:

- realizarea unui traseu pietonal și ciclistic nou în lungul malului:
- modernizarea și reorganizarea aleilor pietonale existente:
- realizarea unui podeț pietonal și velo peste pârâul Nadăș;
- amplasarea unor rasteluri pentru parcarea bicicletelor și a unei stații de încărcare pentru bicicletele și trotinetele electrice.


În ceea ce privește investițiile care vizează creșterea atractivității traseelor pietonale și cicliste propuse, acestea sunt:

- plantarea de aliniamente de arbori și arbuști;
- introducerea unui sistem de iluminat public modern și amplasarea unui sistem de camere video performante;
- reabilitarea bazei sportive, prin îndepărtarea construcțiilor degradate și prin înnoirea terenului de sport propriu-zis;
- resistematizarea verticală a malului, în vederea facilitării accesului pietonal spre apă și a îmbunătățirii relației dintre Parcul Armătura și Someș;
- pregătirea amplasamentului pentru un pavilion/ chioșc multifuncțional/ de alimentație publică.


Proiectul face parte din planul Primăriei municipiului Cluj-Napoca de reamenajare a malurilor Someșului Mic, proiect realizat pe fonduri europene.

Investiție pe fonduri europene

În noiembrie 2018, Consiliul Local a votat un acord de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa și Municipiul Cluj-Napoca. Astfel, malurile râului Someșul Mic vor fi modernizate și dezvoltate conform concursului de soluții „Rethinking Someș”, câștigat de arhitecții spanioli de la firma Practica.

Ulterior, în mai 2019, consilierii locali au validat cheltuielile legate de acest proiect major. Vorbim despre un proiect împărțit pe două segmente, în valoare totală de peste 168 milioane de lei (circa 34,7 milioane de euro), pentru care Primăria municipiului Cluj-Napoca dorește să atragă fonduri europene. Acestea sunt:

- Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclisticile pe malurile râului, zona I – Lunca Someşului Mic: valoarea totală este de 123.696.371 de lei, iar contribuţia proprie a Primăriei Cluj-Napoca fiind de 34.038.247 de lei;

- Revitalizarea culoarului de mobilitate aferent Someşului, modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului, zona II – Parcul Armătura şi zona III – platoul Sălii Sporturilor: valoarea totală este de 44.242.722 de lei, contribuţia proprie a municipalităţii fiind de 4.199.883 de lei.

Cum va arăta zona Someșului Mic după modernizare?

Planul integral de revitalizare a malurilor Someșului Mic cuprinde, printre altele, amenajarea de patru noi poduri pietonale și de biciclete, mobilier urban, iluminat public, dotări de agrement, recreere și sport, lucrări de protective vegetative, dar și plantări de arbori. Platoul Sălii Sporturilor ar putea deveni o platformă publică, adaptată în funcție de anotimp.

Vor fi modernizate și spațiile publice (intersecția străzilor Alexandru Davila și Donáth – Pod Horea și Parcul Armătura – secțiune delimitată de podeț pietonal strada Parcul Feroviarilor și pod strada Fabricii). De asemenea, un pod pietonal va fi amenajat în zona Parcul Rozelor (care va face legătura cu Parcul 1 Decembrie 1918).

CITEȘTE ȘI

Încep lucrările pe malurile Someșului! Cum facem un râu mai curat?