monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Hotelul cu 6 etaje de pe strada Traian, pe masa consilierilor locali. Sensuri inversate pe mai multe străzi

Un proiect imobiliar va ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de miercuri, 26 mai. Mai multe străzi își schimbă sensul de mers, iar parcările vor fi relocate în parkingul viitorului hotel.

Hotelul cu 7 etaje de pe strada Traian, pe masa consilierilor locali. Sensuri inversate pe mai multe străzi

 

 


Planul urbanistic zonal pentru construirea unui ansamblu imobiliar pe strada Traian numerele 40-46, peste drum de Inspectoratul Județean de Poliție va fi dezbătut miercuri, 26 mai, în ședința consiliului local Cluj-Napoca. Proiectul prevede construirea unui ansamblu de clădiri de mari dimensiuni, mai exact blocuri cu șase și șapte etaje, respectiv a unui hotel cu regim de înălțime 1-3S+P+5E+R. Proiectul vizează terenul aflat la intersecția străzilor Traian și Daniil Bărceanu. Cele două parcele studiate în PUZ au o suprafață de 5.334 de metri pătrați.

 


Potrivit documentului, urmează să fie construit un hotel de 4 stele, cu 145 de camere și 116 locuri de parcare, dintre care jumătate vor avea acces public, întrucât vor fi desființate parcările din fața ansamblului imobiliar. Alte 118 locuri de parcare vor fi amenajate pentru locuitorii blocurilor ce urmează să fie construite. Blocurile vor avea spații comerciale la parter, pentru care sunt prevăzute 28 de locuri de parcare din cele 118.

Proiectul mai prevede cedarea către Primărie a culoarului de pe malul Someșului, astfel încât acesta să fie amenajat ca spațiu de promenadă. Amintim că, în zonă, primăria va moderniza culoarul din zona parcurilor Feroviarilor și Armătura, proiectele fiind în diferite stadii de implementare.


Se schimbă circulația în zonă

Prin planul urbanistic zonal, se schimbă sensurile unice de pe străzile Emil Petrovici și Haiducului, măsuri menite să fluidizeze traficul în zonă și să diminueze gradul de încărcare, după ridicarea clădirilor. 

„Inversarea sensului unic pe strada Emil Petrovici conduce la fluidizarea traficului pe strada Traian, segmentul cu sens unic, iar inversarea sensului unic pe strada Haiducului face ca accesul pe strada Traian dinspre strada Decebal să fie mai facil. Suplimentarea numărului de benzi de circulație pe strada Haiducului prin degajarea spațiilor ocupate de parcările longitudinale la bordură a condus la o reducere a încărcării traficului în intersecție de la 122,9% la 105%”, a arătat Carmen Gheorghe, reprezentantă a Universității Tehnice, instituție care a realizat studiul de trafic, în comisia de circulație, anul trecut.


Străzile Traian și Daniil Barceanu vor fi modificate, astfel încât strada Traian va avea un profil de 26 metri și 3 benzi auto, spații pietonale, velo și plantații în aliniament, iar strada Daniil Barceanu, un profil de 26 metri, cu două benzi auto pe direcția de mers, spații pietonale, velo și plantații în aliniament.

„Pe strada Traian, sensul unic va fi inclusiv între străzile Bărceanu și Petrovici. Totodată, desființarea locurilor de parcare pe acea porțiune de pe Traian va face loc unei benzi dedicate de autobuze, până la Podul Traian. În ce privește inversarea sensurilor de circulație, aici va fi o inversare de sens pe strada Petrovici cu păstrarea parcărilor, o inversare de sens pe strada Haiducului, și sens unic pe Decebal pe segmentul între Petrovici și Haiducului, spre gară”, a concluzionat Mirela Mărincean, șef al serviciului Siguranței circulației.


Boc: „Este o soluție win-win”

Primarul Emil Boc a apreciat atunci propunerile, spunând că acestea aduc un plus nivelului calității vieții pentru locuitorii din zonă. El a afirmat că recomandă acest gen de abordare, de a oferi ceva orașului prin proiectele imobiliare.

„Susținem aceste propuneri și consider că soluția prezentată este win –win, câștigă toată lumea. Este un exemplu de bune practici, o soluție inteligentă și recomand acest gen de abordare”, a declarat edilul Clujului.

Beneficiarii celor două proiecte sunt o firmă din Cluj, Doralex, și Privo In SRL, din Târgu-Mureș, unde și deține un hotel, Privo. Proiectantul general este Atelier RVD. 

CITEȘTE ȘI

Un ansamblu imobiliar de pe strada Traian SCHIMBĂ RADICAL circulația în zonă. Parcări desființate, bandă de bus și sensuri inversate