Monitorul Cartierelor
Șoferii, deranjați de limitatoarele de viteză. Boc: „Mai e câte un nebun care face ravagii. Așa evităm o tragedie”
Cluj-Napoca este plin de limitatoare de viteză care aduc un plus de siguranță clujenilor în trafic. Totuși, șoferii sunt deranjați de numărul mare al acestor limitatoare.
În municipiul Cluj-Napoca limitatoarele de viteză au crescut destul de mult la număr, lucru constatat de șoferi, care sunt nemulțumiți din acest punct de vedere.
Emil Boc a vorbit despre acest subiect la o emisiune radio și a mărturisit că nici lui nu îi place ideea, fiind deranjat de ele când circulă cu mașina, dar conștientizează că acestea aduc un plus de siguranță.
Numărul limitatoarelor a crescut considerabil datorită cererilor făcute de clujeni. Noi limitatoare de viteză au apărut în zone cu grad ridicat de accidente:
„Să nu credeți că primarul merge pe stradă și zice «Bă ce bine ar prinde un prag aici de sol». Merge în felul următor: poporul cere și sunt 100 de cereri, care ajung la Poliție. Poliția justifică 60. Alea merg în comisia mare de circulație în care mai vine unu de la apă, unul de la energie, și ei spun că nu se poate acolo pune limitator de viteză. Și din alea 60 rămân 30 de cereri, care se pun pentru că au trecut prin toate filtrele legale și poliția ne-a spus «puneți pentru că acolo avem rate de accidente, e școală, e grădiniță». Trec copii, merg ca nebunii unii, avem nevoie de limitatoare de viteză”, a explicat Emil Boc.
Evitarea tragediilor prin limitatoare de vigteză
În timp ce clujenii care formulează cererile sunt mulțumiți că zona în care locuiesc devine mai sigură, șoferii sunt deranjați. Edilul spune că deși 99% din șoferi ar fi responsabili, unul se găsește să facă oricum „ravagii”, iar acest aspect trebuie înțeles.
„Facem, poporul e mulțumit. Pe de altă parte, șoferii spun «ne stricăm suspensia și ne stricăm mai știu ce». Oameni buni, în oraș asta e viața, trebuie să ne obișnuim. Și cei care locuiesc acolo au dreptate, ca să le fie viața în siguranță, dar și șoferii să înțeleagă, trebuie să meargă în siguranță că nu toți sunt atât de responsabili ca 99% din ei. Mai este câte un nebun care face ravagii. Prin asta măcar diminuezi posibilitatea să se întâmple vreo tragedie”, a adăugat primarul.
Măsurile precum limitatoarele de viteză sunt luate ca măsuri de protecție, chiar dacă ele sunt resimțite ca „elemente de constrângere” de multe ori. Prin acestea se face un pas spre salvarea vieților omenești de la accidente.
„Trebuie să conviețuim împreună, nu avem altă cale. Nu putem să fim numai ăia cu mașinile, ăia pe jos și ăia cu bicicletele. Toți trebuie să trăim împreună într-un oraș, respectând niște reguli. Aceste măsuri vin să ne ajute să evităm pierderi de vieți omenești. Cea mai importantă e viața. Uneori măsurile au un element de constrângere, enervare. Și eu mai circul cu mașina și mă enervez, dar îmi dau seama că până la urmă aceste măsuri sunt în beneficiul tuturor, dar nu le punem nici abuziv”, a punctat Boc.
CITEȘTE ȘI:
Noi limitatoare de viteză, montate pe două străzi din Cluj-Napoca: „Cei de la Primărie nu au pe ce da banii?”
VIDEO. Accident FILMAT în Mărăști. Un BMW a intrat cu viteză într-o mașină parcată pe trotuar