monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Controale ITM pe șantierele din Cluj! Munca „la negru”, amendată cu aproape 600.000 lei

Inspectorii ITM Cluj au mers în control pe șantiere, pentru a identifica angajații care lucrează „la negru” (muncă nedeclarată).

Controale ITM pe șantierele din Cluj! Munca „la negru”, amendată cu aproape 600.000 lei

 

Controalele au avut loc în perioada 9 iunie - 16 iunie 2021. Acestea au fost organizate în cadrul unei campanii, care s-a desfășurat la nivel național. 


 

În urma controalelor, inspectorii ITM Cluj au aplicat amenzi în valoare de aproape 600.000 lei doar pentru munca „la negru”


La un număr de 29 de angajatori au fost depistate 28 de persoane care prestau  activitate fără forme legale de angajare, adică „la negru”, iar o persoană a fost găsită în activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, prin urmare s-au aplicat amenzi în valoare totală de 570.000 lei pentru munca nedeclarată, potrivit ITM Cluj.

Pe lângă acestea, inspectorii au acordat încă 11 amenzi  în domeniul securității și sănătății în munca, în valoare de  47.000 lei, pentru:


- lipsa măsurilor de protecție colectivă pentru prevenirea căderilor de la înălțime sau prin goluri tehnologice( lipsă balustrade de protecție sau balustrade incomplete, lipsa plaselor de protecție)
- neutilizarea  de echipamente individuale de protecție;
- lipsa autorizației echipamentelor de muncă.

„Mai menționăm faptul că au fost sistate 2 locuri de muncă la 2 societăți, pentru pericol grav și iminent de cădere de la înălțime, au fost sistate 11 locuri de munca din cauza neutilizării echipamentelor individuale de protecție și au fost oprite din funcțiune 5 echipamente de muncă la 5 angajatori,  pentru  pericol  grav  și  iminent  de  electrocutare”, transmite ITM. 


CITEȘTE ȘI:

Vara aduce noi șantiere în centrul Clujului. Încep lucrările la zece străzi, până în 2023