Monitorul Cartierelor
O nouă creșă și grădiniță, în cartierul Iris. Costă 10 milioane de lei și construcția va dura un an
O creșă cu patru grupe va fi amenajată în cartierul Iris, lângă Parcul Feroviarilor.
Consilierii locali vor dezbate astăzi un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici prientru modernizarea și reconversia clădirii existente în creșă și grădiniță, la Parcul Feroviarilor numărul 1. Documentația a fost întocmită de Atelier Mass.
Valoarea totală a investiției este estimată la 9.936.714 lei cu TVA. Finanțarea investiției va fi făcută din fonduri de la bugetul local și din alte surse constituite potrivit legii.
Clădirea va avea regim de înălțime P+E+M. Suprafața utilă este de 1.703 metri pătrați, iar suprafața spațiilor verzi – de 926 metri pătrați.
Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
La parter funcționează încă din anul 1972 o grădiniță, concepută inițial să deservească angajații de la fabrica Libertatea. În prezent, grădinița are 60 de locuri. Etajul și mansarda sunt în stare avansata de degradare, aici fiind propusă recondiționarea și amenajarea creșei. Conform documentației prezentate de municipalitate, dupa modernizare, clădirea va adaposti la parter gradinița existenta cu 60 de locuri, împărțiți în trei grupe, la etaj se va amenaja o nouă creșă, cu o capacitate de 52 de copii, împărțiți în patru grupe.
La mansardă se vor dispune spații conexe funcțiunilor de creșă și grădiniță. Accesul la etaj se va face printr-o scară metalică amplasată la exterior. Și locul de joacă existent va fi modernizat.
Patru mari obiective de investiții în Parcul Feroviarilor
Proiectul de modernizare a Parcului Feroviarilor, câștigat de echipa de arhitecți formată din Vlad Sebastian Rusu, Octav Silviu Olănescu, Anamaria Olănescu şi Anda Gheorghe, va transforma spațiul în „Grădina Someșului”, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precizând că va urma o consultare publică în ceea ce privește redenumirea parcului. În fine, în cadrul proiectului sunt cuprinse patru obiective.
Mai întâi, se va amenaja Parcul Feroviarilor, în suprafață de 53.457 metri pătrați, prin plantarea de arbori și alte tipuri de vegetație, amplasarea de bănci moderne, echipamente de joacă și de fitness, realizarea unui loc pentru jocuri de masă, instalarea de cișmele, rastele pentru biciclete, iluminat public.
De asemenea, vor fi realizate două lacuri de agrement (unul de 1.088 mp, celălalt de 548 mp), despărțite de o platformă de odihnă, de pe care va putea fi admirată priveliștea. Parcul Feroviarilor va oferi astfel un nivel ridicat de biodiversitate, toate amenajările propuse ținând cont de obiectivele legate de protejarea naturii și a mediului înconjurător.
Noi alei pietonale, amfiteatre, platforme pentru odihnă
Mai apoi, lucrările de modernizare cuprind amenajarea străzii Parcul Feroviarilor, prin înlocuirea integrală a pavajului, a mobilierului urban și a sistemului de iluminat, precum și prin plantarea de arbori. Vor fi amenajate piste pentru biciclete și vor fi amplasate stații de alimentare pentru bicicletele și trotinetele electrice.
De asemenea, investiția propune reamenajarea malurilor râului Someșul Mic din dreptul Parcului Feroviarilor, prin amenajări peisajere, noi alei pietonale (din lespezi de piatră), vegetație, mobilier urban și iluminat cu sistem LED.
Într-un final, obiectivul de investiții va cuprinde și realizarea a două pasarele pietonale destinate pietonilor și bicicliștilor, care vor face legătura cu parcul, dinspre strada Traian. Tot pe malurile Someșului Mic vor fi construite două amfiteatre de mici dimensiuni și două platforme pentru odihnă.
CITEŞTE ŞI
Creșă și pentru bebelușii sub 6 luni, la Cluj-Napoca. Proiectul, depus în consiliul local