monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

„Verde” pentru revitalizarea malurilor Someșului. A fost semnat contractul pentru lucrările din zona Sălii Sporturilor - FOTO

Primarul Emil Boc a semnat contractul pentru revitalizarea luncii Someșului Mic cu asocierea condusă de firma ACI Cluj.

„Verde” pentru revitalizarea malurilor Someșului. A fost semnat contractul pentru lucrările din zona Sălii Sporturilor - FOTO

 

 


Municipalitatea a dat undă verde lucrărilor de modernizare și extindere a infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile Someșului, în zona I - Lunca Someșului - străzile Donath, Mirăslău, Petuniei, Platoul Sălii Sporturilor, Podul Garibaldi, strada Muzicescu, strada 1 Decembrie 1918, zona Hotel Napoca, strada Mamaia, strada Dragalina și până în apropierea Camerei de Comerț. Lucrările se vor realiza din fonduri europene.

 


„Am semnat contractul pentru execuția lucrărilor din cadrul obiectivului de investiții „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului – zona I Lunca Someșului Mic”. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020”, a transmis primarul Emil Boc, marți.

Clujul își întoarce fața spre Someș

Modernizarea malurilor Someșului reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană derulate de Primăria municipiului Cluj-Napoca și are la bază conceptul „reîntoarcerea orașului cu fața la râu”. Prin proiect se urmărește transformarea zonelor adiacente râului în spații publice de calitate, astfel încât Someșul să devină un punct central în viața orașului.


Realizat de către firma spaniolă Practica, proiectul a câștigat concursul internațional de soluții organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Împreună cu revitalizarea platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian” și reabilitarea zonei Parcului Feroviarilor, acest proiect contribuie la crearea unui culoar de mobilitate de-a lungul malurilor Someșului.

Lucrările, împărțite pe șapte tronsoane

Obiectivul de investiții se întinde pe o suprafață de aproximativ 146.500 mp și cuprinde malurile intravilane ale Someșului în zona străzilor Paul Ioan, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Gavril Muzicescu, Sigismund Toduță, Splaiul Independenței, Mamaia, Dragalina, precum și în zona adiacentă parcurilor Rozelor și Iuliu Hațieganu. Execuția lucrărilor va fi realizată secvențial, pe tronsoane succesive, de la vest spre est, pe cele două maluri, astfel:


- Tronsonul 1: Strada Donath – strada Mirăslău
- Tronsonul 2: Strada Mirăslău – strada Petuniei
- Tronsonul 3: Strada Petuniei – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”
- Tronsonul 4: Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” – Podul Garibaldi
- Tronsonul 5: Strada Muzicescu, Strada 1 Decembrie 1918
- Tronsonul 6: Zona Hotel Napoca, Strada Mamaia
- Tronsonul 7: Strada Dragalina, Zona Camerei de Comerț și Industrie.

Ce lucrări se vor realiza?

Proiectul vizează crearea unei ample zone de tip shared-space prin extinderea și modernizarea rețelei de alei pietonale și velo precum și a spațiilor publice aferente:


- realizarea unui pod pietonal în zona Parcul Rozelor – Grigorescu;
- creșterea suprafeței de zone verzi;
- plantări arbori;
- dotări de agrement;
- locuri de joacă pentru copii;
- mobilier urban modern;
- iluminat public inteligent;
- rețele Wi-Fi;
- stații de încărcare biciclete, trotinete, autovehicule electrice și hibrid.

Câştigătorul licitației este Asocierea ACI Cluj (lider) - SOCOT SA - Simacek Facility Services. Valoarea lucrărilor este de 95.686.035,58 lei (fără TVA), iar durata de execuţie este de 19 luni.

CITEȘTE ȘI

Modernizarea malurilor Someșului, prezentată cu mândrie de spanioli la un important eveniment