monitorulcj.ro Menu
Politică

Referendum înecat în whisky

Deputatul liberal de Cluj Radu Zlati povesteşte pe blog cum a tras la măsea, a cântat şi cum n-a avut parte de minunea de a-l vedea demis pe preşedinte la referendum.

Deputatul liberal de Cluj, Radu Zlati

Deputatul „paraşutat“ de la Sighet să reprezinte Clujul în Parlament, liberalul Radu Zlati, rememorează, într-o postare pe blog, ziua de 29 iulie 2012, ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui.

„Am terminat sticla de wisky şi am plecat stingând lumina“, scrie parlamentarul liberal, recunoscând înfrângerea USL-ului. Pentru că informaţia a fost preluată de unele publicaţii, deputatul a revenit asupra postării, modificând informaţia referitoare la sticla de whisky, mai exact scriind, într-un post scriptum: „A se citi „cumpărată“ în loc de „începută““.


Fostul consilier al preşedintelui PNL, Crin Antonescu, povesteşte cum orele „se scurgeau greu“, recunoscând totodată că „nu toţi liderii marcanţi ai USL s-au înghesuit pentru a ţine conferinţe de presă” şi că Relu Fenechiu, şi Dan Şova au fost cei mai prezenţi „pe sticlă”.

„Pe măsură ce orele se scurgeau şi graficul prezenţei la vot se afla mereu sub graficul ideal, cel care ar fi confirmat atingerea cvorumului solicitat de către UE şi CCR (şi acceptat de către majoritatea parlamentară USL), eram tot mai ingrijoraţi. Ne făceam curaj aşteptând un val masiv după orele 18, când s-ar mai fi răcorit puţin atmosfera”, spune deputatul, care şi-a petrecut ziua de 29 iulie alături de Departamentul de Comunicare al PNL.


Dar valul nu a venit

Deputatul mai povesteşte cum, spre finalul zilei, toate speranţele le-au fost spulberate.


„Inutil să spun că acest val nu a venit mai nicăieri, şi că unde el a fost prezent s-a izbit de încetineala procesului de vot şi de inchiderea urnelor. Şi nu a fost nici un Deus ex machina, oricât s-ar strofoca să afle procurorii lui Kovesy (Laura Codruţa Kovesi –nota red.)”, scrie parlamentarul pe blog. Acesta reaminteşte şi că social-democratul Dan Şova, a declarat public, la finalul zilei, că în urma numărătorii paralele realizate de USL cvorumul fusese atins şi preşedintele demis. „Dar ziua ne sleise de speranţe... şi nu mai credeam prea mult nici în minuni. Am terminat sticla de whisky începută de dimineaţă, cântând «Vreau o ţară ca afară» şi am plecat stingând lumina. Era târziu în noapte, caţiva entuziaşti USL sărbătoreau dorita victorie în Piaţa Universităţii...Noaptea a fost mai bună decât ziua. Nu ştiam încă cum că fuseserăm înfrânţi, că jocurile fuseseră deja făcute – nu la urne, ci în încăperi elegante în care oameni puţini putea (sic!) înfrânge voinţa politică a oricât de mulţi cetăţeni”, încheie deputatul rememorarea sa de pe blog.

Şi „paraşutat”, şi leneș


Pentru cei care nu ştiu cine este Radu Zlati, pentru că nu s-a remarcat prin nimic deosebit, trebuie să spunem că a fost consilierul liderului PNL, Crin Antonescu, la Cotroceni. Prietenia dintre cei doi l-a şi paraşutat, de altfel, tocmai de la Sighet la Cluj, ajungând astfel să candideze în locul unui clujean pentru fotoliul de deputat de Gherla. Mai mult de atât, Radu Zlati nu s-a făcut remarcat nici după ce a ajuns în Legislativ,  cel puţin până acum, fiind, comparativ cu ceilalţi colegi ai săi de la alte partide politice, cel mai leneş deputat clujean. Potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, Radu Zlati a avut, în prima sesiune parlamentară şapte propuneri legislative, a susţinut o singură declaraţie politică, şi a luat cuvântul în plen doar de două ori.