Politică
Ponta: PSD merge singur la europarlamentare. Avem adversari, nu duşmani. Obiectivul, câştigarea alegerilor
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Consiliul Naţional, că PSD merge singur la alegerile europarlamentare în 2014, el arătând că formaţiunea sa are adversari în acest scrutin, dar nu duşmani şi că obiectivul este ca fiecare organizaţie a PSD să câştige aceste alegeri în judeţ.
"E momentul adevărului pentru fiecare din militanţii şi organizaţiile noastre. Ne vedem pe 25 mai, când văd fiecare organizaţie cât de puternică este, câte voturi obţine în fiecare judeţ. Mergem singuri în această bătălie. Avem adversari, nu avem duşmani. E momentul adevărului, pentru că voi vedea cât de puternic e PSD. Atunci voi şti dacă e adevărat ce spuneţi, că sunteţi cel mai puternic partid, în fiecare judeţ", a spus Ponta, citat de Mediafax.
El le-a urat succes delegaţilor Consiliul Naţional şi le-a transmis celor care nu vor avea succes în aceste alegeri că vor trebui să-şi asume răspunderea.
"Dacă pe 25 mai - în afară de Harghita şi Covasna, unde nu pot fixa acest obiectiv - PSD va fi pe primul loc în toate judeţele ţării, îmi veţi confirma mie, partenerilor, adversarilor că PSD e acel partid puternic despre care ne place să vorbim", a spus Ponta.
"Sub coordonarea lui Liviu Dragnea, a lui Andrei Dolineaschi să ştiţi foarte clar ce avem de făcut ca să fiţi pe primul loc în toate judeţele ţării", a adăugat Ponta.