monitorulcj.ro Menu
Politică

Corina Creţu (PSD): Bruxelles e a doua capitală a României şi acolo ne trebuie trebuie oameni pregătiţi

Corina Creţu (PSD): Bruxelles e a doua capitală a României şi acolo ne trebuie trebuie oameni pregătiţi

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, a declarat vineri, la Cluj, că Bruxelles este, într-un fel, a doua capitală a României având în vedere că acolo se elaborează aproximativ 70% din legislaţia care se aplică în ţara noastră, iar de aceea e important ca în campania electorală pentru Parlamentul European să se depăşească disputele interne, iar cei care vor fi aleşi să fie oameni foarte pregătiţi.

'Pe de altă parte, ca europarlamentar îmi propun şi sper ca această campanie să nu fie dominată numai de cearta noastră politică şi de disputele noastre interne. Speranţa noastră e să reuşim să evidenţiem importanţa Parlamentului European, pentru că la ora actuală aproape 70% din legislaţia care se aplică în România este elaborată la Bruxelles. De aceea, nu cred că exagerez cu nimic când spun că, într-un fel, Bruxelles este a doua capitală a României şi este important să avem acolo oameni pregătiţi şi, dincolo de asta, patrioţi', a afirmat Creţu, într-o conferinţă de presă.

Europarlamentarul PSD a mai spus că alegerile europarlamentare sunt importante şi pentru faptul că sunt primul test electoral de când formaţiunea sa politică este la guvernare.

'Este un an dificil, care va avea două rânduri de alegeri, alegeri europarlamentare şi alegeri prezidenţiale. Alegerile europarlamentare sunt primul test electoral după venirea noastră la guvernare şi cred că va fi foarte important pentru noi să obţinem un scor cât mai bun. Noi ne-am propus ca ţintă să obţinem 35% la alegerile europarlamentare, dar speranţa noastră e să obţinem mai mult la nivel de ţară', a mai menţionat Corina Creţu, potrivit Agerpres.