monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputații îl apără de procurori pe PSD-istul Vlad Cosma

Camera Deputaţilor a respins, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma. Cererea ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma a întrunit 105 voturi favorabile. Un număr de 222 deputaţi au votat împotriva cererii MJ.

Anterior, Comisia juridică a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma.

Raportul negativ al comisiei a fost adoptat cu 7 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri.


Votul a fost dat după audierea deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influenţă.

Înainte de votul din plenul Camerei Deputaţilor, grupurile PNL, PPDD, PDL şi neafiliaţii şi-au anunţat opţiunile, în timp ce PSD nu a anunţat cum votează.


„Parlamentarii liberali vor vota în favoarea cererii formulate în scris de Ministrul Justiţiei”, a precizat de la tribună liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, care a mai spus că ar fi cazul ca Ministerul Justiţiei să vină cu precizările necesare pentru ca Parlamentul să se pronunţe asupra proiectului de lege privind amnistierea, ca să nu mai planeze diverse suspiciuni asupra forului legislativ.

Reprezentantul PPDD, Tudor Ciuhodaru, a arătat că grupul său parlamentar „nu a blocat balanţa justiţiei” şi a propus vot deschis în cazul lui Vlad Cosma.


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preciza că, potrivit Regulamentului, votul trebuie să fie secret cu bile.

Şi PDL a precizat că Parlamentul „trebuie să lase justiţia să-şi facă datoria şi să decidă”, în timp ce Clement Negruţ, deputat independent, a arătat că parlamenatarii care sunt membri ai PMP sunt pentru ridicarea imunităţii parlamentare a lui Cosma.


Celelalte grupuri parlamentare nu au anunţat cum votează.

Primul ministrul Victor Ponta a votat primul, în plen, în privinţa cererii Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, urmat de membrii Cabinetului său, deputaţi. Ponta a fost urmat la vot de Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Mircea Duşă, Rovana Plumb şi Dan Nica.


Valeriu Zgonea a precizat că şi el a votat. „Preşedintele Camerei a votat, televiziunile sunt martore”, a spus Zgonea.